| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: Omagierea personalităţilor laice sau bisericeşti este un act de cinstire şi recunoştinţă, ce izvorăşte din marea poruncă a iubirii creştine. Este gestul pe care l-au făcut şi ucenicii distinsului profesor Nicolae Edroiu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, faţă de dascălul lor pomenit, prin alcătuirea acestui volum omagial. Iniţiatorul acestei nobile acţiuni este cunoscutul profesor Avram Andea, care a şi scris cuvântul introductiv la volum, semnificativ ales: Un magistru printre noi şi un ideal de viaţă (p. 3-6), ce am putea spune, îl caracterizează, deja, pe dascălul omagiat. Referindu-se la profesorul şi omul Nicolae Edroiu, ucenicul său Avram Andea a spus între altele: „Pentru noi toţi, care i-am fost studenţi, cursurile şi seminariile sale constituiau un model de structurare judicioasă a materiei, de analiză critică şi pertinentă a problemelor aduse în discuţie, fără a neglija dozarea, după criterii strict valorice, a bibliografiei. Credem că nu avea darul şi nu îşi permitea să improvizeze, lăsând întotdeauna impresia stăpânirii depline a problemelor. În acelaşi timp îi lipsea cu desăvârşire, atât în vorbire, cât şi în scriere, spiritul sarcastic, exprimându-se cumpătat şi moderat” (p. 4); cât priveşte calitatea de mare dascăl şi istoric a magistrului său, Avram Andea îl caracterizează astfel: „De-a lungul vieţii şi carierei, una universitară normală şi fără salturi peste noapte, profesorul Nicolae Edroiu a făcut, de asemenea, o pledoarie deloc ostentativă pentru adevărul istoric. Fireşte, este vorba despre adevărul relativ, al oamenilor căutători, despre adevărul istoric, valabil la un moment dat, până când noua descoperire nu îl corectează sau modifică sever. N-a avut niciodată prea mare admiraţie pentru istoria romanţată, pentru textul deopotrivă literar şi istoric. A preferat mereu expresia clară, concisă, stilul sobru, verbul bine dozat, fără înflorituri inutile. N-a transformat istoria în ştiinţă exactă, dar nici n-a topit-o în literatură. A fost şi este convins că meşteşugul profesionistului şi onestitatea lui sunt capabile să reconstituie tabloul autentic al trecutului. A crezut şi crede în perenitatea scrisului corect, fiind convins că puterea stă în adevărul ştiinţei istorice şi nu în politica acesteia” (p. 6). |
|
